REGULAMENT
INTERN PRIVIND PROTECȚIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL
INFORMAŢII
PRIVIND PROTECŢIA DATELOR PERSONALE
Informații generale despre
datele cu caracter personal
Sunt considerate date cu caracter personal:
– numele
– adresa de domiciliu / reședință
– codul numeric personal
– data nașterii
– seria și nr actului de identitate
– fotografia/filmarea persoanei
– semnătura olografă
– adresa de e-mail
– profilul on-line
– I.P.ul
Categorii de persoane
Școala
Gimnazială de Muzică „Filaret Barbu”, Lugoj prelucrează datele cu caracter
personal pentru următoarele categorii de persoane fizice, în funcţie de scopul
prevăzut la secţiunea a III-a:
a) Elevi, părinţi,
reprezentanţi legali ai acestora, alţi membri ai familiei, candidaţi la testele
sau examenele naţionale, viitori elevi, cadre didactice, cadre didactice
auxiliare şi personal nedidactic în relaţii contractuale cu Școala Gimnazială
de Muzică „Filaret Barbu”, Lugoj, candidaţi la concursurile de ocupare a
posturilor din sistemul educaţional.
b) Elevi, cadre didactice,
cadre didactice auxiliare, personal nedidactic sau alţi membri ai familiei
acestor categorii enumerate, posibili beneficiari ai programelor de protecţie
socială derulate de MEN (asigurarea manualelor şcolare, Programul “Corn şi
lapte”, Programul “Euro200”, Programul “Bani de liceu”, asigurarea
transportului şcolar, burse, precum şi a altor programe similare);
c) Elevi, cadre didactice,
cadre didactice auxiliare, personal nedidactic, vizitatori, orice persoană care
intră în sediul Școlii Gimnaziale de Muzică „Filaret Barbu”, Lugoj, dotat cu
sistem de supraveghere audio-video;
d) Orice persoană fizică sau
juridică ce are raporturi de natură comercială sau contractuală cu Școala
Gimnazială de Muzică „Filaret Barbu”, Lugoj.
III. Scopul colectării şi prelucrării
Conform
cerinţelor Regulamentului U.E. nr. 679 / 2017 pentru protecţia persoanelor cu
privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a
acestor date, Școala Gimnazială de Muzică „Filaret Barbu”, Lugoj are obligaţia
de a administra în condiţii de siguranţă şi numai pentru scopurile specificate,
datele personale care îi sunt furnizate despre categoriile de persoane fizice
prevăzute la secţiunea I. Scopul
colectării datelor este:
a) pentru persoanele prevăzute
la secţiunea I. litera a: prestări de servicii ale Școlii Gimnaziale de Muzică
„Filaret Barbu”, Lugoj pentru realizarea obiectului de activitate principal,
respectiv: educaţie şi cultură. De asemenea, informaţiile colectate de către Școala
Gimnazială de Muzică „Filaret Barbu”, Lugoj sunt folosite pentru analize şi
prelucrări statistice necesare, pentru fundamentarea deciziilor în managementul
sistemului educaţional, respectiv pentru arhivare, conform precizărilor legale.
b) pentru persoanele fizice
prevăzute la secţiunea I litera b: protecţia socială.
c) pentru persoanele fizice
prevăzute la secţiunea I, litera c: monitorizarea accesului persoanelor în
spaţii publice/private; securitatea persoanelor şi a spaţiilor publice/private;
monitorizare video şi securitate.
d) Pentru persoanele fizice
prevazute la secţiunea I, litera d: evidenţa financiar contabilă a Școlii
Gimnaziale de Muzică „Filaret Barbu”, Lugoj.
Motivaţia colectării şi prelucrării
Scopul major
pentru care Școala Gimnazială de Muzică „Filaret Barbu”, Lugoj colectează date
cu caracter personal ţine de prelucrări ale informaţiilor pe baza cărora să se
poată lua decizii coerente şi corecte în managementul sistemului educaţional.
Deşi actul educaţional pentru învăţământul obligatoriu este gratuit, persoanele
fizice sunt obligate să furnizeze o serie de date obligatorii (informaţii
despre identitatea persoanei precum şi a părinţilor sau reprezentanţilor
legali, acceptul monitorizării video pentru sporirea securităţii în sistemul
educaţional), în cazul prevăzut la secţiunea II, litera a) şi c), acestea fiind
necesare în vederea derulării/iniţierii de raporturi juridice cu Școala
Gimnazială de Muzică „Filaret Barbu”, Lugoj, cu respectarea prevederilor legale
(de exemplu: cele privind relaţia cu angajaţii sau cele privind înscrierea în
învăţământ sau cele privind evidenţa rezultatelor şcolare sau a actelor de
studii). În cazul refuzului de a furniza aceste date, Școala Gimnazială de
Muzică „Filaret Barbu”, Lugoj poate să refuze iniţierea de raporturi juridice,
întrucât poate fi pus în imposibilitatea de a respecta cerinţele
reglementărilor speciale in domeniul educaţional, iar în cazul angajaţilor, a
prevederilor dreptului muncii şi dreptului fiscal. De asemenea, Școala
Gimnazială de Muzică „Filaret Barbu”, Lugoj colectează şi o serie de informaţii
care nu au caracter obligatoriu (de exemplu: adresa de email, telefon) în
vederea îmbunătăţirii modului de comunicare cu elevii, părinţii sau
reprezentanţii legali ai acestora precum şi pentru realizarea ulterioară de
sondaje statistice (selectarea aleatoare a unui eşantion şi administrarea unui
chestionar relativ la aspectele educaţionale) utilizând comunicarea prin
sistemul poştei electronice. În cazul în care persoanele fizice şi-au dat
acordul pentru colectarea şi prelucrarea datelor cu caracter opţional, au
dreptul ca ulterior să solicite excluderea din baza de date a Școlii Gimnaziale
de Muzică „Filaret Barbu”, Lugoj a acestor informaţii. Refuzul furnizării şi/
sau prelucrării datelor informaţiilor opţionale poate duce la imposibilitatea
ca Școala Gimnazială de Muzică „Filaret Barbu”, Lugoj să transmită informaţii
despre serviciile sale.
b) În
situaţiile prevăzute la secţiunea II, litera b) furnizarea datelor este
necesară pentru ca persoanele în cauză să poată beneficia de acces la
respectivele categorii de programe de protecţie socială. Refuzul de a furniza
informaţii personale în acest scop poate duce la pierderea calităţii de
beneficiar al programelor de protecţie socială.
c) În
situaţiile prevăzute la secţiunea II, litera d) informaţiile cu caracter
personal se colectează şi prelucrează pentru a respecta prevederile legale
referitoare la înregistrarea operaţiunilor financiar-contabile. Furnizarea
informaţiilor din această categorie este obligatorie, refuzul duce la
imposibilitatea de a demara relaţii juridice între Școala Gimnazială de Muzică
„Filaret Barbu”, Lugoj şi respectivele persoane.
Părţile care au acces la informaţiile cu caracter
personal
Informațiile
înregistrate sunt destinate utilizării de către operator şi sunt comunicate
numai următorilor destinatari:
a) In cazul
prevazut la secţiunea II, literele a), b), c) şi d): persoana vizată,
reprezentanţii legali ai persoanei vizate, angajaţi ai operatorului cu drept de
acces, împuternicitul operatorului, alte persoane fizice/juridice care
prelucrează datele personale în numele operatorului, autoritatea
judecătorească, poliţia, organe de urmarire penală şi alte instituţii abilitate
de lege să solicite informaţii.
Drepturile persoanelor a căror date personale sunt
colectate şi/ sau prelucrate
La cererea
persoanelor fizice, Școala Gimnazială de Muzică „Filaret Barbu”, Lugoj confirmă
dacă prelucrează sau nu date personale, în mod gratuit. Școala Gimnazială de
Muzică „Filaret Barbu”, Lugoj se obligă să rectifice, să actualizeze, să
blocheze, să şteargă sau să transforme în date anonime, în mod gratuit, datele
a căror prelucrare nu este conformă cu prevederile Regulamentului U.E. nr. 679
/ 2016.
Conform
Regulamentului U.E. nr. 679 / 2016, persoanele fizice beneficiază de dreptul de
acces, de interventie asupra datelor, dreptul de a nu fi supus unei decizii
individuale și dreptul de a se adresa justiției. Totodată, au dreptul să se
opună prelucrării datelor personale care îi privesc și să solicite ștergerea
datelor, cu excepția situațiilor prevăzute de lege, când prelucrarea de către Școala
Gimnazială de Muzică „Filaret Barbu”, Lugoj a datelor este obligatorie.
Pentru
exercitarea acestor drepturi, vă puteţi adresa cu o cerere scrisă, datată şi semnată
către Școala Gimnazială de Muzică „Filaret Barbu”, Lugoj prin intermediul
e-mailului sc_filaretbarbu@yahoo.com sau direct la sediul Școlii Gimnaziale de
Muzică „Filaret Barbu”, Lugoj, strada Piața Victoriei nr. 4. De asemenea, vă
este recunoscut dreptul de a vă adresa justiţiei.
Dacă unele dintre datele
referitoare la dumneavoastră sunt incorecte, vă rugăm să ne informaţi cât mai
curând posibil în vederea rectificării/actualizării acestora.
VII.
Prelucrarea datelor speciale
Școala
Gimnazială de Muzică „Filaret Barbu”, Lugoj va prelucra următoarele date
speciale, în următoarele condiții:
Date privind
confesiunea unei persoane, în scopul prelucrării documentelor candidaților la
un post de profesor din cadrul Școalii Gimnaziale de Muzică „Filaret Barbu”,
Lugoj.
Accesul la
acest tip de date personale este permis persoanelor din cadrul departamentului
de secretariat, comisiei de acordare a avizului de Cult, responsabilului cu
protecția datelor personale.
Transferul
acestor date personale privind confesiunea religioasă se face, în concordanță
cu prevederile legale, către entitățile Cultului Creștin Baptist din România
responsabile cu administrarea Școlii Gimnaziale de Muzică „Filaret Barbu”,
Lugoj.
Date privind sănătatea angajaților și elevilor Școlii Gimnaziale
de Muzică „Filaret Barbu”, Lugoj
În relația cu
cabinetul de medicina muncii, informațiile furnizate sunt confidențiale și
privesc doar capacitatea de muncă a angajatului, fișa de medicina muncii fiind
păstrată de departamentul pentru resurse umane. În relația cu cabinetul de
medicină școlară din cadrul Școlii Gimnaziale de Muzică „Filaret Barbu”, Lugoj,
informațiile furnizate sunt confidențiale și privesc doar capacitatea elevului
de a frecventa cursurile școlare, fișa medicală fiind păstrată de departamentul
secretariat și cabinetul medical.
Informațiile
aferente certificatelor de concediu medical sunt confidențiale și sunt
gestionate, în condițiile legii, de departamentul salarizare / contabilitate.
Informațiile aferente motivărilor medicale ale elevilor sunt confidențiale și
sunt gestionate, în condițiile legii, de departamentul secretariat, cabinetul
de medicină școlară din cadrul Școlii Gimnaziale de Muzică „Filaret Barbu”,
Lugoj, diriginți, director.
Angajații Școlii
Gimnaziale de Muzică „Filaret Barbu”, Lugoj nu au obligația dezvăluirii
secretului diagnosticului medical către angajator.
Date privind apartenența la sindicate
În relația cu angajații care sunt
afiliați unor sindicate, Școala Gimnazială de Muzică „Filaret Barbu”, Lugoj poate
solicita nominalizarea sindicatului cu scopul direcționării a 1% din salariul
angajatului către sindicatul afiliat. Accesul la acest tip de informații îl are
departamentul salarizare / contabilitate și responsabilul pentru protecția
datelor cu caracter personal.
Date personale care nu se solicită
Nu se vor
solicita date personale care dezvăluie originea rasială sau etnică, cu excepția
situațiilor când acestea sunt prelucrate de către M.E.N prin SIIIR, opiniile
politice, confesiunea religioasă – cu excepțiile prevăzute mai sus -,
convingerile filosofice, apartenența sindicală – cu excepția prevăzută mai sus
-, prelucrarea de date biometrice și genetice, date privind sănătatea –cu
excepțiile prevăzute mai sus -, viața sexuală sau orientarea sexuală ale unei
persoane fizice.
VIII.
Utilizarea mijloacelor de comunicare electronică în cadrul sarcinilor de
serviciu
Angajații Școlii
Gimnaziale de Muzică „Filaret Barbu”, Lugoj vor utiliza în cadrul sarcinilor de
serviciu adrese de e-mail de serviciu, nu personale, iar la încheierea
contractului de management / contractului de muncă au obligația de a se asigura
că toate datele personale (altele decât cele ale propriei persoane) sunt
transferate către noul titular al postului.
VIII.
Încălcarea securității datelor cu caracter personal
Angajații Școlii
Gimnaziale de Muzică „Filaret Barbu”, Lugoj care observă o încălcare a
securității datelor cu caracter personal sau situații de vulnerabilitate vor
notifica de urgență responsabilul prelucrării datelor cu caracter personal, în
mod direct sau în scris, pe adresa de e-mail dedicată.
Responsabilul
prelucrării datelor cu caracter personal va comunica situația directorului
unității de învățământ și va notifica Autoritatea de supraveghere, în
conformitate cu prevederile art. 33 din Regulamentul U.E. nr. 679 / 2016.
De asemenea,
va lua toate măsurile necesare diminuării consecințelor.
Aspecte finale
Angajații Școlii
Gimnaziale de Muzică „Filaret Barbu”, Lugoj vor afișa public date cu caracter
personal doar dacă există acordul persoanei / persoanelor în cauză. În situația
în care acordul este negativ, se poate recurge la anonimizare.
Responsabilul desemnat pentru supravegherea prelucrării datelor cu caracter
personal: prof. Călin Florin
POPEȚ
Contact: sc_filaretbarbu@yahoo.com, telefon: 0256/354589
DECLARAŢIE
Subsemnatul (a), _______________________________, CNP _________________ cu
domiciliul în localitatea ___________, judeţul __________, posesor al CI
seria____ nr. _______, eliberat de ___________________________, la data de
___________ , în calitate de _________________________________________, declar
pe propria răspundere că am luat la cunoştinţă de prevederile Regulamentului
U.E. nr. 679 / 2016 privind prelucrarea datelor cu caracter personal, precum şi
de conţinutul informării Școlii Gimnaziale de Muzică „Filaret Barbu”, Lugoj cu
privire la aceste date (informare aflată pe verso) şi declar că sunt de acord
ca aceste date cu caracter personal să fie stocate, prelucrate, utilizate în
cadrul Școlii Gimnaziale de Muzică „Filaret Barbu”, Lugoj.
În aceste condiţii, la solicitarea reprezentantului
Operatorului, pun la dispoziţia acestuia, de bunăvoie, datele personale ale
subsemnatului/ei pentru scopurile menţionate în nota de informare şi, prin
aceasta, sunt de acord cu prelucrarea, în conformitate cu Regulamentul U.E. nr.
679/2016, a următoarelor date personale: numele şi prenumele, cetăţenia,
naționalitatea, semnătura, datele din actele de stare civilă, telefon/fax,
adresa (domiciliul/reşedinţa), e-mailul, profesia, locul de muncă, formare
profesional (diplome, studii), codul numeric personal, seria şi numărul actului
de identitate.
Sunt de acord cu prelucrarea datelor mele personale
pentru scopurile prevăzute mai sus, pe durata contractului meu cu Școala
Gimnazială de Muzică „Filaret Barbu”, Lugoj.
De asemenea, declar că:
Sunt / Nu sunt de acord cu postarea numelui meu pe pagina
web a Școlii Gimnaziale de Muzică „Filaret Barbu”, Lugoj.
Sunt / Nu sunt de acord cu postarea numărului de telefon
personal pe pagina web a Școlii Gimnaziale de Muzică „Filaret Barbu”, Lugoj.
Sunt / Nu sunt de acord cu postarea adresei de e-mail
personale pe pagina web a Școlii Gimnaziale de Muzică „Filaret Barbu”, Lugoj.
Sunt / Nu sunt de acord cu postarea imaginii mele pe
pagina web / Facebook a Școlii Gimnaziale de Muzică „Filaret Barbu”, Lugoj.
Sunt/ Nu sunt de acord cu monitorizarea video (camerele
fiind amplasate pe holuri, în secretariat și în exterior) existentă la sediul
Școlii Gimnaziale de Muzică „Filaret Barbu”, Lugoj.
Notă: Școala Gimnazială de Muzică „Filaret Barbu”, Lugoj poate
posta pe pagina de web / Facebook proprie, fără restricții, următoarele
informații: denumirea postului, adresa de e-mail de serviciu, numărul de
telefon de serviciu.
Declar, susţin şi semnez, după ce am luat la cunoştinţă
de întregul conţinut şi am completat personal datele din prezenta declaraţie.
Data
_______________________
Semnătura _________________
Informare
Școala
Gimnazială de Muzică „Filaret Barbu”, cu sediul în Lugoj, strada Piața
Victoriei nr. 4, prelucrează datele cu caracter personal furnizate de
dumneavoastră pentru desfăşurarea activităţilor aferente postului dvs în cadrul
instituției.
Durata
prelucrării datelor cu caracter personal furnizate de dumneavoastră este pe
perioada validității contractului de management / contractului de muncă.
În calitate de
angajator, Școala Gimnazială de Muzică „Filaret Barbu”, Lugoj va centraliza şi
transmite date cu caracter personal doar către instituții abilitate: M.E.N., I.S.J.,
I.T.M., A.N.A.F., A.J.O.F.M., C.C.D., Poliție, organe de cercetare penală,
conform legii în vigoare.
Pentru
asigurarea confidenţialităţii informaţiilor din baza noastră de date sunt
implementate anumite măsuri de securitate pentru a asigura confidenţialitatea
acestora, în conformitate cu standardele de securitate impuse de legislaţia
specifică.
Conform
Regulamentului U.E. nr. 679 / 2016, beneficiaţi de dreptul de acces, de
intervenţie asupra datelor, dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale,
dreptul de a fi uitat şi dreptul de a vă adresa justiţiei.
Aveţi dreptul
să vă opuneţi prelucrării datelor personale care vă privesc şi să solicitaţi
ştergerea datelor, cu excepția celor care se arhivează, conform legii.
Pentru
exercitarea acestor drepturi, vă puteţi adresa cu o cerere scrisă, datată şi
semnată la Secretariatul Școlii Gimnaziale de Muzică „Filaret Barbu”, Lugoj.
DECLARAŢIE
PĂRINTE/TUTORE 1
Subsemnatul (a),
_______________________________, CNP _________________ cu domiciliul în
localitatea ___________, judeţul __________, posesor al CI seria____ nr.
_______, eliberat de ___________________________, la data de ___________ , în
calitate de părinte/tutore al elevului/elevei………………………………… , declar pe propria
răspundere că am luat la cunoştinţă de prevederile Regulamentului U.E. nr. 679
/ 2016 privind prelucrarea datelor cu caracter personal, precum şi de
conţinutul informării Școlii Gimnaziale de Muzică „Filaret Barbu”, Lugoj cu
privire la aceste date (informare aflată pe verso) şi declar că sunt de acord
ca aceste date cu caracter personal, atât ale mele personal, cât și ale
elevului menționat anterior să fie stocate, prelucrate, utilizate în cadrul Școlii
Gimnaziale de Muzică „Filaret Barbu”, Lugoj.
PĂRINTE/TUTORE 2
Subsemnatul (a),
_______________________________, CNP _________________ cu domiciliul în
localitatea ___________, judeţul __________, posesor al CI seria____ nr.
_______, eliberat de ___________________________, la data de ___________ , în
calitate de părinte/tutore al elevului/elevei………………………………… , declar pe propria
răspundere că am luat la cunoştinţă de prevederile Regulamentului U.E. nr. 679
/ 2016 privind prelucrarea datelor cu caracter personal, precum şi de
conţinutul informării Școlii Gimnaziale de Muzică „Filaret Barbu”, Lugoj cu
privire la aceste date (informare aflată pe verso) şi declar că sunt de acord
ca aceste date cu caracter personal, atât ale mele personal, cât și ale elevului
menționat anterior să fie stocate, prelucrate, utilizate în cadrul Școlii
Gimnaziale de Muzică „Filaret Barbu”, Lugoj.
În aceste
condiţii, la solicitarea reprezentantului Operatorului, pun la dispoziţia
acestuia, de bunăvoie, datele personale ale subsemnatului/ei cât și ale
elevului/elevei pentru scopurile menţionate în nota de informare şi, prin
aceasta, sunt de acord cu prelucrarea, în conformitate cu Regulamentul U.E. nr.
679 / 2016, a următoarelor date personale: numele şi prenumele, cetăţenia,
naționalitatea, semnătura, datele din actele de stare civilă, telefon/fax,
adresa (domiciliul/reşedinţa), e-mailul, profesia, locul de muncă, codul
numeric personal, seria şi numărul actului de identitate.
Sunt de acord
cu prelucrarea datelor mele personale și ale fiului/ficei mele pentru scopurile
prevăzute mai sus, pe durata contractului educațional cu Școlii Gimnaziale de
Muzică „Filaret Barbu”, Lugoj.
De asemenea, declar că, atât pentru mine, cât și pentru fiul/fiica mea:
Sunt / Nu sunt
de acord cu postarea numelui pe pagina web a Școlii Gimnaziale de Muzică
„Filaret Barbu”, Lugoj.
Sunt / Nu sunt
de acord cu publicarea rezultatelor școlare în vederea promovării Școlii
Gimnaziale de Muzică „Filaret Barbu”, Lugoj.
Sunt / Nu sunt
de acord cu fotografierea/filmarea în cadrul activităților Școlii Gimnaziale de
Muzică „Filaret Barbu”, Lugoj.
Sunt / Nu sunt
de acord cu postarea imaginilor personale pe pagina web/Facebook a Școlii
Gimnaziale de Muzică „Filaret Barbu”, Lugoj.
Sunt/ Nu sunt
de acord cu monitorizarea video (camerele fiind amplasate pe holuri, în
secretariat și în exterior) existentă la sediul Școlii Gimnaziale de Muzică
„Filaret Barbu”, Lugoj.
Declar, susţin
şi semnez, după ce am luat la cunoştinţă de întregul conţinut şi am completat
personal datele din prezenta declaraţie.
Data _______________________
Semnătura Părinte/Tutore 1 _________________
Semnătura Părinte/Tutore 2 _________________
Informare
Școala
Gimnazială de Muzică „Filaret Barbu”, cu sediul în Lugoj, strada Piața
Victoriei nr. 4, prelucrează datele cu caracter personal furnizate de
dumneavoastră pentru desfăşurarea activităţilor aferente scopului educativ și
cultural.
Durata
prelucrării datelor cu caracter personal furnizate de dumneavoastră este pe
perioada validității contractului educațional.
Școala
Gimnazială de Muzică „Filaret Barbu”, Lugoj va centraliza şi transmite date cu
caracter personal doar către instituții abilitate: M.E.N., I.S.J., I.T.M.,
A.N.A.F., A.J.O.F.M., C.C.D., alte unități școlare.
Pentru
asigurarea confidenţialităţii informaţiilor din baza noastră de date sunt
implementate anumite măsuri de securitate pentru a asigura confidenţialitatea
acestora, în conformitate cu standardele de securitate impuse de legislaţia
relevantă.
Conform
Regulamentului U.E. nr. 679 / 2016, beneficiaţi de dreptul de acces, de
intervenţie asupra datelor, dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale,
dreptul de a fi uitat şi dreptul de a vă adresa justiţiei.
Aveţi dreptul
să vă opuneţi prelucrării datelor personale care vă privesc şi să solicitaţi
ştergerea datelor, cu excepția celor care se arhivează, conform legii.
Pentru
exercitarea acestor drepturi, vă puteţi adresa cu o cerere scrisă, datată şi
semnată la Secretariatul Școlii Gimnaziale de Muzică „Filaret Barbu”, Lugoj.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu