duminică, 8 octombrie 2017

Colocviul Național de Folclor "Sabin V. Drăgoi"


Duminică, 8 octombrie 2017, începând cu ora 10:00, Școala Gimnazială din Belinț a găzduit cea de-a VI-a ediție a Colocviului Național de Folclor „Sabin V. Drăgoi”. În urma  prețioaselor alocuțiuni, prezentări ale revistelor literar-culturale din spațiul bănățean, lansări de carte, precum și comunicări științifice ale diverselor personalități din domeniul folclorului literar și muzical, Școala Gimnazială de Muzică „Filaret Barbu” din Lugoj a oferit un dar muzical, un recital vocal-instrumental, susținut de elevi valoroși, cărora le-au fost acordate diverse distincții la concursurile de profil, și tineri profesori, profesioniști într-ale muzicii. Acest moment muzical a adus un dram de bucurie și veselie în rândul participanților la colocviu, atrăgând privirile tuturor, dar primind și zâmbetele și aplauzele binemeritate din partea auditoriului.      

Această acțiune face parte din proiectul „Pianina călătoare”, inițiat de către școala noastră, în frunte cu doamna director, prof. Liliana Bidiviu, și domnul prof. dr. Constantin-Tufan Stan, cel care a și făcut o serie de eforturi lăudabile, cu scopul de a obține o pianină digitală din partea inimoasei organizații Rotary Club. Scopul acestor deplasări tematice în diferite școli din mediul rural și urban este tocmai acela de a promova muzica, un adevărat tezaur al spațiului bănățean și nu numai.

            Dorim să aducem mulțumiri speciale și gazdelor noastre, generoasei și amabilei echipe a Școlii Gimnaziale din Belinț, unitate de învățământ aflată sub conducerea doamnei prof. Diana Pistrui, în calitate de director al acesteia. Le suntem recunoscători pentru sprijinul acordat cu privire la punerea în practică a acestei acțiuni, precum și pentru modul de a ne primi în familia lor. 

Cu mic, cu mare, artiștii care au încântat publicul prezent la această benefică întâlnire sunt următorii:

-         Alexandru MOȚ - pian, clasa a II-a (prof. Raluca MICLĂUȘ)

-         Ana BĂLTĂREȚU – pian, clasa a IV-a (prof. Ramona CRINA)

-         Patricia ROȘCA – pian, clasa a IV-a (prof. Ramona CRINA)

-         Evelyn BORDEA – vioară, clasa a V-a (prof. Lavinia FURDUI)

-         Andrei BECHERU – vioară, clasa a V-a (prof. Remus LAȚA)

-         Andrei BERLO – vioară, clasa a V-a (prof. Valentina VASILIU)

-         Ana-Ilinca PFEIFFER – pian, clasa a VI-a (prof. dr. Constantin-T. STAN)

-         Eusebiu-Thomas FLOREA – pian, clasa a VII-a (prof. Andreia FLOREA)

-         Alexandra Marcelina SZILAGHI – vioară, clasa a VIII-a (prof. Valentina VASILIU)

-         Prof. Lavinia FURDUI – vioară
 
-     Prof. drd. Darius IORDĂNESCU - bariton, cadru didactic asociat al Facultății de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara


Coordonatori proiect,

 prof. Liliana BIDIVIU, director

prof. dr. Constantin-T. STAN, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România 

 
Articol realizat de prof. drd. Călin Florin POPEȚ

                                                                                 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu